Nu ştiu cum se simt alţii, dar eu mă simt cu totul un alt om, atunci când merg la tara.Este incredibil cum te intampina natura,animalele de pe langa casa si in mod special rasfatat mea,catelusa in varsta de un an jumate.De fiecare dată mă bucur de priveliştea şi liniştea din jur.Praca de la o saptamana la alta totul se schimba,de fiecare data apare ceva nou,ce-i mic creste,ce-i uscat inverzeste iar florile inflorec. Chiar azi am dat telefon si mi s-a zis ca au inflorit gladiolele.Nu-mi vine sa cred,saptamana trecuta erau doar frunze,nici nu mai aveam sperante sa infloreasca anul acesta. Aerul curat, cântatul cocoşilor, mâcăitul raţelor, cuviţatul purceilor, o adevărată lume de basm. Împrejur sunt multe dealuri împădurite. 
Si oare cu astea......cum putem sa nu consideram natura un miracol?
Natura mă linişteşte de agitaţia insuportabilă din oraş. Aici parcă şi ploaia este altfel, parcă ar cânta un cântec de dor uneori, iar alteori un cântec de dragoste. Peisajul este îmbietor, deşi e la fel, pentru oamenii care sunt obisnuiţi cu el, zi de zi mie mi se pare de fiecare diferit. Cu fiecare vizită parcă, locurile sunt într-o continuă schimbare.  Ca să simţi şi să trăieşti trebuie să fi în acel loc, să asculţi freamătul vântului, şuieratul frunzelor, dansul ierbii şi al vieţuitoarelor, care au lumea lor minusculă, în acest cadru feeric de poveste. Când mă aflu acolo, parcă timpul stă pe loc şi toate activităţiile încetează, pentru o fractiune de secundă, apoi natura îşi reia ciclul firesc al orânduirii evenimentelor. Furniciile lucrează mai cu spor(desi nu ijntodeauna ne este si noua favorabil ) :)), păsările cântă mai diferit şi totul e într-o continuă evoluţie. În mijlocul naturii, de fiecare dată învăţi ceva nou, o poveste fără şfârşit. Fiecare urmă pe unde am păşit are ceva de spus, precum fiecare fir de iarbă atins, fiecare pom, fiecare frunză, are propria istorie, propria istorisire de zis.

Pădurea, tot peisajul în sine, satul, sunt locuri speciale,locuri cu trecut, în care au trăit cândva şi bunicii mei, locuri cu o semnificaţie profundă, pe care nu le aş schimba cu nimic în lume, ci aş vrea să fie conservate şi menţinute aşa cum sunt, unicate. Ar fi o amintire placută şi pentru urmaşii ce vor urma, cât şi pentru urmaşii, urmaşilor. 
Bineinteles nu excludem consolidarile si crearea unui confort pentru a putea sta linistiti,nu?

Viaţa de la ţară nu e tocmai una uşoară, fiind mult de lucru. Sunt conştienta de treburile şi munciile pe care le au ţăranii, zi de zi pentru a supravieţui şi să-şi câstige şi ei existenţa. Mereu este câteva de făcut.  A fi ţăran, nu e o ruşine, ci o mândrie. Mulţi oameni bogaţi, au uitat de unde provin, unde au rădăciniile şi afirmă cu mândrie că fac parte din mariile oraşe, metropole, etc.
Viaţa la ţară, are farmecul ei, cu bune cu rele, e o viaţă mai simplă total diferită. Ţăranul, omul de rând, trăieşte de pe o zi pe alta, aşa cum poate. Îşi duce crucea, îşi acceptă destinul aşa, cum i-a fost scris. Astăzi, trăim vremuri grele. Azi mâine nu vor mai fi, din păcate nici acolo produse naturale, aşa cum era mai demult. Aşa că bucuraţi-vă, aduceţi-vă aminte de vremurile trecute, de tot ceea ce este minunat şi profita-ţi, de tot ceea ce aveţi şi vă face plăcere. Trebuie să ocrotim natura şi să conservăm ceea ce avem, iar tradiţia să rămână, tradiţie unică, specifică, aşa cum a fost mereu. Viaţa la ţară trebuie preţuită, astfel ne respectăm ştrămoşii şi nu în ultimul rând ne respectăm pe noi înşine!

Un site de care prea putina lume stie. www.antenasatelor.ro

Noi orăşenii – intoxicaţi cu oboseală corporatistă şi gânduri negative – ajungem să visăm nostalgic la “viaţa simplă de la ţară”, dorindu-ne undeva în adâncul sufletului să lăsăm civilizaţia şi tabieturile sale în urmă, să fugim într-un sat uitat de lume. Sunt o multime de oamnei importanti cu poziţii importante prin companii puternice care au ales să lase totul în urmă şi să se refugieze împreună cu familiile lintr-un loc la tara unde trăiesc  fără apă caldă sau toalete parfumate cu levănţică, fără şcoală pentru copii sau shopping la Paris. E bine? E rău? Dar cine suntem noi să judecăm? Fiecare trebuie să ştie ce este mai bine pentru el, chiar dacă tocmai aici cei mai mulţi dintre noi eşuăm. Sau nu avem curajul să privim adânc şi să recunoaştem.
Revenind la viaţa la ţară ceea ce uităm noi cel mai des este cât de grea trebuie să fie. Muncile câmpului sau pe lângă casă, lipsa condiţiilor, sărăcia care domneşte în general în satele din România… Noi suntem cel mult ţărani de weekend. Cei care fug de oraş şi vin să facă un grătar şi să se odihnească pentru o zi sau două. Să nu cumva să credeţi că judec sau consider că e ceva rău în asta, dimpotrivă. Îmi pare rău doar că nu trecem dincolo de aparenta şi scurta noastră evadare, că puţini dintre noi ar alege, pentru concediu de exemplu, să muncească cot la cot cu ţăranii, într-o gospodărie.Imi pare rau ca sunt prea putini tineri care sa continue munca bunicilor nostri.Dca ati incerca macar o toamna sa pregatiti pamantul pentru agricultura,macar o bucatica mica de gradina in care sa cresteti minunatele legume si fructe credeti-ma v-ati schimba parerea.
Dar cum niciodata nu vom generaliza,stiind ca totusi nu toata lumea este asa atunci este un bun moment pentru a ne impartasi experientele si a invata din greselile altora sau a reusi din sfaturile altora.Un bun moment pentru a-i determina si pe ceilalti sa-si aduca aminte de casele bunicilor si sa zica "ce-ar fi sa ma duc sa vad cum pot sa continui munca lor?"
Acest blog as dori sa-l construim impreuna,un loc unde sa ne relaxam si un loc unde sa strigam "Abia astept sa merg la tara".
Un loc unde sa uitam putin de agitatia asta care ne intoxica corpul si sa respiram putin aer curat.
Maine voi incepe sa va impartasesc din experientele mele si sa vin in ajutor cu idei pentru crearea unui mediu placut si comod la tara.

O seara placuta sa aveti!